Atunci cand auzim cuvantul “salopeta” ne ducem cu gandul la acei
pantaloni cu bretele din jeans pe care aproape fiecare femeie o avea in dulap
in anii ’90. Salopeta a aparut la inceputul secolului al XVIII-lea, atunci cand
era purtata de membrii armatei, deasupra pantalonilor, pentru a-i proteja.
Aproape un secol mai tarziu, salopeta a devenit etalonul clasei industiale de
muncitori, fiind, de asemenea, un obiect vestimentar de protectie pentru
imbracamintea acestora. Odata cu emanciparea femeilor si inceputul Primului
Razboi Mondial, reprezentantele genului frumos au inceput sa poarte salopete elegante, aceasta fiind mult mai practica si mai confortabila decat pantalonii
obisnuiti. Astazi, salopeta se bucura de aprecierea femeilor din intreaga lume
si este prezenta in creatiile celor mai mari designeri ai zilelor noastre.
Fie ca alegi o salopeta clasica din jeans sau una confectionata din cele
mai fine materiale, salopeta nu trebuie sa lipseasca din garderoba ta!
Atunci cand mergi la birou, poti opta pentru o salopeta casual,
confectionata din bumbac, casmir sau poliester, care se va potrivi perfect cu
sacoul tau preferat. Daca imediat dupa birou trebuie sa iesi in oras, renunta
la sacou si adauga tinutei un colier elegant.
Pentru ocaziile speciale, alege o salopeta cu aplicatii din dantela si
combinatii de matase sau chiar piele, aceasta tinuta fiind eleganta, dar
moderna, foarte feminina si de efect. Indrazneste sa porti o salopeta cu
spatele decupat, tinuta care va atrage, cu siguranta, priviri admirative.
In zilele toride de vara, te poti orienta catre o salopeta din in sau
din voal, vaporoasa si confortabila, perfecta pentru temperaturile foarte
crescute. Salopeta scurta este potrivita atat pentru o tinuta casual, cat si
pentru o tinuta de seara, diferenta fiind facuta de accesoriile pe cre alegi sa
le porti alaturi de ea.
Forma salopetei poate varia, de la pantaloni scurti, pana la pantaloni
evazati sau dimpotriva, conici. O salopeta aleasa corect iti poate pune in
valoare talia, iti poate echilibra proportiile sau iti poate oferi vizual
inaltime, volum sau iti poate “fura” cateva kilograme. Daca forma corpului tau
este aceea de para, alege o salopeta cu volanase in zona pieptului, astfel
incat sa iti ofere volum in partea superioara a corpului. Daca te bucuri de o
silueta de invidiat, alege cu incredere o salopeta lunga, slim.
Indiferent ce model de salopeta alegi, poart-o cu incredere cu fiecare
ocazie!
No comments:
Post a Comment